cu 10% reducere!

ALEXANDRU PETRICICĂ
profesor de limba şi literatura română, Craiova

Aşa cum şi tu poate ştii deja ce facultate ți se potriveşte cel mai bine, aşa am ştiut şi eu dintotdeauna că vocaţia mea este să fiu profesor de limba şi literatura română. Mi-am urmat visul şi am absolvit Facultatea de Filologie. Apoi am promovat toate gradele didactice şi, în fiecare moment al carierei mele de profesor, am rămas credincios pasiunii mele – gramatica.

Acum, pasiunea mea s-a transformat în ceva serios. Am ajuns să-mi dedic tot timpul liber gramaticii. Îmi place să concep grile din ce în ce mai complexe pe care să le rezolv cu elevii. Până acum, am peste 20.000 de grile!

Această pasiune s-a concretizat prin publicarea a 2 volume în seria GRAMATICA LIMBII ROMÂNE PENTRU EXAMENE.

Apreciate atât de candidaţii care se pregătesc pentru exemene la gramatica limbii române, cât şi de profesorii de specialitate, cărţile mele de gramatică oferă…

  • răspunsuri precise, formulate într-un limbaj accesibil
  • soluţii pentru noţiunile neclare
  • explicații și comentarii pentru toate grilele de gramatică din carte

Am satisfacţia că, prin cărţile mele, ajut fiecare elev să-şi dezvolte competenţele, să facă perfomanţe şi să treacă cu succes de emoţiile fiecărui examen de gramatică. Experienţa de-o viaţă mi-a arătat că fiecare tânăr are acest potenţial de a înţelege şi de a îndrăgi gramatica.

Pentru mine, gramatica a fost şi va rămâne pasiunea mea de-o viaţă. Pentru tine, poate fi siguranţa că vei fi ADMIS la examen!

Am credinţa că, împreună, putem să transformăm studiul gramaticii limbii române
într-o adevărata pasiune!